10 idei primesc finanțare prin apelul START ONG din luna iulie

☀️ ONG-urile și școlile nu iau vacanță atunci când au idei bune pentru comunitățile lor. Rezultatele apelului START ONG din luna iulie 2026 sunt aici, iar 10 proiecte au fost selectate pentru finanțare și sunt pregătite să treacă de la planuri la activități concrete.

În spatele acestor proiecte se află oameni implicați, organizații și instituții de învățământ care cunosc bine nevoile comunităților în care lucrează și propun soluții în domenii precum educația, știința, tehnologia și implicarea civică.

În total, în apelul din luna iulie au fost depuse 77 de proiecte, iar valoarea finanțărilor acordate celor 10 inițiative câștigătoare este de 47.524 de euro.

Prin programul START ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, ONG-urile mici și instituțiile de învățământ primesc sprijin pentru a transforma ideile locale în proiecte care răspund unor nevoi reale din comunitate.

👏 Felicitări tuturor câștigătorilor! Așteptăm să vedem cum prind viață proiectele voastre și ce rezultate vor aduce în lunile următoare.

📩 În perioada următoare, echipa START ONG va transmite toate informațiile necesare pentru pașii următori.

🔗 Statusul fiecărui aplicant din apelul START ONG din luna iulie 2026 poate fi consultat aici: