Spiritul civic și încrederea că orice om poate face o diferență în comunitatea lui, mai ales dacă lucrează împreună cu alţi oameni preocupaţi de aceleaşi aspecte, se învaţă prin implicarea în activităţi de voluntariat.
Prin proiectul “Fii voluntar în comunitatea ta!”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, Asociația ZILE Colorate și-a propus să contribuie la formarea unor cetățeni informați și dedicați și să faciliteze relațiile interpersonale dintre copii, stimulând inițiativa și independența în acțiune.
Astfel, pentru 50 de copii și tineri cu vârsta între 10-14 ani și 30 de adolescenți cu vârsta între 15-20 ani din localitatea Suplacu de Barcău, jud. Bihor activitățile au contribuit la îmbunătățirea stimei de sine, a comunicării și a relaționării. De asemenea, activitățile au reprezentat o oportunitate de a-și dezvolta competențele sociale, emoționale și civice și de a-și aduce propria contribuție la rezolvarea unor probleme de la nivelul comunității.