Cum poate deveni grădinița online un mediu sigur și prietenos cu toți copiii, inclusiv cu cei care provin din medii defavavorizate?
La această întrebare a răspuns proiectul “Kit-ul de urgență” finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care Școala Gimnazială Bucovăț și-a propus să asigure un mediu sigur, sănătos și incluziv pentru copiii care se lovesc de problemele puse de trecerea la modulul educațional online.
Acest proiect vine în ajutorul copiilor defavorizați oferindu-le șansa participării active și eficiente la activitățile din cadrul grădiniței online în contextul social actual. Astfel, prin realizarea unei truse individuale de materiale necesare și primirea ei, cei 45 de copii preșcolari defavorizați dobândesc șansa de a participa zilnic la activitățile desfășurate online și la atelierul de creație „Suntem mici, dar talentați”, unde fiecare preșcolar va folosi materialele din trusa individuală pentru a realiza sarcinile propuse.
Astfel aceștia nu se vor la lovi de lipsa materialelor și vor putea participa activ la temele propuse, simțind efectele pandemiei mai puțin și fiindu-le afectată într-o măsură mai mică dezvoltarea.