15 proiecte intră în ultima etapă de evaluare în cadrul Apelului Special II Start ONG 2026, Ready4Future

🚀 Avem cele 15 proiecte finaliste ale apelului special Ready 4 Future!

În urma evaluării aplicațiilor extinse, 15 organizații merg mai departe în ultima etapă de selecție a apelului organizat în cadrul Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. 💜

📅 Pe 11–13 septembrie, ne întâlnim la Academia START ONG, unde reprezentanții organizațiilor își vor prezenta proiectele și vor răspunde întrebărilor juriului. Este ultima etapă de evaluare, în urma căreia vor fi stabilite proiectele care primesc finanțare.

💡 Prin Ready 4 Future, susținem idei care anticipează transformările societății și propun soluții cu o noutate reală în peisajul național. De la schimbările climatice la inteligența artificială și alte transformări sociale, ne interesează cum putem pregăti comunitățile pentru ceea ce urmează. Fiecare proiect finanțat va funcționa ca un laborator de viitor, în care organizațiile vor testa și documenta soluții care pot fi dezvoltate, scalate sau replicate în funcție de rezultate.

La finalul procesului de selecție, 10 proiecte vor primi finanțări de până la 10.000 de euro fiecare, din bugetul total de 100.000 de euro al apelului.

Felicitări organizațiilor finaliste! Le mulțumim tuturor celor care au aplicat și au adus în Ready 4 Future idei și perspective despre viitorul comunităților din România.

Ne vedem la Academie! 🙌

👉Consultă lista 15 finaliști aici.

Pentru clarificări legate de procesul de evaluare sau de următoarele etape, vă rugăm să ne transmiteți întrebările pe e-mail, la startong@actfortomorrow.ro, pentru ca echipa Start ONG să le poată centraliza și răspunde corect.