Asociatia Zedmil, prin proiectul „Diamantul meseriilor”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, au organizat o serie de activități care au îmbinat educația non-formală cu joaca.
Într-un cadru destins, 100 de copii cu vârste între 4 și 10 ani din comuna Pogăceaua și satul Văleni din județul Mureș, au înțeles în ce fel e specială munca fiecăruia, cu ce provocări se confruntă și cum le rezolvă, ce fel de acțiuni fac ei, zi de zi.
Specialiștii în educația copilului susțin faptul că, deși învățarea se produce pe parcursul întregii vieți, viteza cu care acest proces se desfășoară în copilărie, prin joacă, nu poate fi egalată mai târziu.
Nevoia proiectului a fost identificată conform studiului The Institute for the Future din 2020 care spune că integrarea competențelor digitale în viața profesională și adaptabilitatea la schimbările mediului vor fi impetuoase pentru succesul în piața muncii. Contextul pandemic a adâncit diferențele dintre mediul rural și urban în ceea ce privește pregătirea acestora în domeniul competențelor digitale. Prin proiectul propus copii din mediul rural vor fi inițiați în tehnica utilizării tabletelor, aplicațiilor online în scopuri educaționale.
Proiectul s-a desfășurat în perioada martie-mai 2022. A obținut finanțare în luna martie, domeniul social.