Mentalitate de Învingător – Liceul Ștefan Procopiu Vaslui

Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui a implementat proiectul „Mentalitate de învingător”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

126 de elevi au participat la activități de dezvoltare personală care au explorat diverse aspecte ale mentalității flexibile: „Două mentalități”, „Despre greșeli și eșec” și „Puterea perseverenței”. De asemenea, Clubul Elevilor a fost dotat cu mobilier școlar.

Motivația din spatele proiectului e reprezentată de faptul că elevii sunt din ce în ce mai demotivați în învățare și renunță prea ușor în fața obstacolelor și eșecurilor, nu știu să își gestioneze emoțiile în fața greșelilor, eșecurilor și criticilor. Elevii trebuie să devină conștienți că abilitățile lor pot fi dezvoltate prin muncă și perseverență, că este necesar să progreseze mereu pentru a deveni mai buni într-o societate aflată în schimbare.

Mentalitatea de creștere se numără printre cele 9 elemente specifice competenței sociale și civice stabilite de Comisia Europeană. De asemenea, este necesară continuarea transformării Clubului Elevilor într-un spațiu mai prietenos pentru desfășurarea activităților educative.

Proiectul s-a desfășurat în perioada aprilie-iunie 2022. A obținut finanțare în luna martie, domeniul educație.