Venind în Ajutorul Familiilor Aflate în Situații de Risc – Asociația Shemaya

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Asociaţia Shemaya a organizat mai multe activități sociale de distribuire de pachete cu alimente în Oradea și localitățile limitrofe.

Prin proiectul „Venind în ajutorul familiilor aflate în situații de risc”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, familiile aflate în situații de risc au beneficiat de pachete de alimente cu: făină, zahăr, ulei, fasole, mazăre, orez, paste, ouă, carne, lactate, legume, fructe, cozonac.

Familiile au fost selectate din rândul celor care au copiii (tinerii adolescenți) înscriși în sistemul de învățământ din Oradea pentru care organizația Shemaya oferă programe și activități de informare și prevenire, de integrare și conștientizare în diferite domenii specifice adolescenței.

Proiectul s-a desfășurat în perioada martie-aprilie 2022. A obținut finanțare în luna martie, domeniul social.