„Emoții de preșcolar” – Grădinița cu Program Prelungit Nr.4 Iași

Dezvoltarea inteligenței emoționale, încă din primii ani de viață ai copilului, este importantă, deoarece în acest fel el va învăța să își recunoască și să își gestioneze emoțiile sănătos. Colegii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.4 Iași au dorit să facă educația emoțională cât mai accesibilă, așa că au conceput proiectul „Emoții de preșcolar”, care le va oferi copiilor informațiile necesare pentru a-și dezvolta inteligența emoțională.

Proiectul „Emoții de preșcolar” a fost gândit pentru a le oferi copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.4 din Municipiul Iași, ateliere în cadrul cărora își vor dezvolta și cultiva inteligența emoțională și încrederea în sine.

Mai exact, preșcolarii vor lua parte la 3 ateliere de lucru: • Atelierul de Teatru „Experential Emotico” – Va avea o durată de 30 de minute și va ajuta la îmbunătățirea apartenenței la grup și la exprimarea emoțiilor într-un mod sănătos;• Un atelier de lucru intitulat „Emoții Desenate” – Această activitate va stimula lucrul în echipă și încrederea în sine, dar și exprimarea emoțiilor prin artă plastică; • Ultimul atelier, intitulat „Păpușa Veselă”, îi va învăța pe cei mici să își exprime trăirile cu ajutorul unei păpuși terapeutice.

Cei 50 de preșcolari, de la grupa mică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr.4, au beneficiat de aceste cursuri în perioada noiembrie – decembrie 2023.