„Săptămâna sănătății mintale” – Școala Gimnazială Elena Doamna Tecuci

Scoala Gimnaziala Elena Doamna Tecuci și-a dorit să aducă mai aproape de elevi discuțiile și practicile despre sănătate mintală și să le explice de ce aceasta este o componentă atât de importantă pentru creșterea și dezvoltarea lor.

Astfel, prin proiectul „Săptămâna Sănătății Mintale”, instituția de învățământ a desfășurat activități de consiliere, conștientizare și sensibilizare despre importanța acestui tip de sănătate.

Mai exact, în perioada 9-13 octombrie 2023, cei 415 elevi ai Școlii Gimnaziale „Elena Doamna” Tecuci s-au bucurat de o săptămână de activități axate pe sănătatea mintală:

•Ziua „Stării de bine” – în cadrul ei, elevii au putut vorbi despre ce sau cine îi face fericiți și au învățat cum să își exprime emoțiile într-un mod sănătos;

•Ziua „Mișcării” a fost dedicată unui meci amical de handbal, între două echipe formate din profesori și elevi;

•Ziua „Armoniei” a fost momentul în care copiii au aflat despre relația gând-emoție-comportament;

•Ziua „Recunoștinței de sine” – De data aceasta, elevii și-au exprimat recunoștința față de colegii de clasă, prieteni, familie și școală.

Copiii au avut parte și de exerciții practice în care au putut să pună în aplicare conceptele învățate. Ei au completat fișe în care erau îndemnați să își identifice emoțiile în anumite situații sau să își transforme gândurile negative în unele pozitive.