Educație despre drepturile omului pentru liceeni – ASUR – Asociația Secular-Umanistă din România

Este extrem de important ca elevii să devină mai informați cu privire la drepturile si libertățile lor și să deprindă abilități pentru a identifica cazurile de încălcare a drepturilor omului, dar și să le apere prin utilizarea instrumentelor specifice.

Prin proiectul “Educație despre drepturile omului pentru liceeni”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow, ASUR – Asociatia Secular-Umanista din Romania și-a propus să crească gradul de conștientizare al elevilor cu privire la drepturile civile ale omului, în special drepturile tinerilor, precum și să îi informeze privind apărarea acestor drepturi, prin utilizarea instrumentelor specifice. Un alt obiectiv al proiectului a fost încurajarea tinerilor să contribuie la construirea și apărarea unei culturi a drepturilor omului în societatea românească.

Astfel, în ultimele 6 săptămâni a fost organizat training-ul online „Drepturile omului pentru liceeni”, care a cuprins discuții și dezbateri interactive pe diverse teme despre drepturile tinerilor și despre cum pot fi acestea protejate. La cele 6 sesiuni au participat 32 de liceeni din 16 județe ale țării.