Școlile se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește organizarea învățării online, mai ales în contextul în care planurile se schimbă de la o zi la alta, în funcție de cazurile confirmate în fiecare unitate de învățământ.
Prin proiectul „Fereastră către viitor”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, Școala Gimnazială nr. 1 Barcea din județul Galați, vine în sprijinul elevilor, în contextul pandemiei cu Covid-19.
Astfel, 20 elevi de etnie rromă sau cu situație financiară precară care nu dețin telefoane, tablete sau calculatoare pentru a fi conectați la învățarea online au beneficiat de dispozitive, dar și 8 cadre didactice care nu stăpânesc tehnicile multimedia de predare au beneficiat de module educaționale.