I volunteer – Asociaţia Creativities

Potrivit statisticilor, România se încadrează în grupa țărilor europene cu cel mai scăzut nivel de voluntariat, mai puțin de un tânăr din cinci fiind implicat activități voluntare. Pentru a crește gradul de implicare al tinerilor suceveni în activități de voluntariat, Asociaţia Creativities a conceput proiectul “I volunteer”, al cărui scop este oferirea de oportunități de educație non-formală tinerilor, prin intermediul unui program de formare/mentorat în domeniul voluntariatului. Prin grantul câștigat în programul Start ONG, finanțat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow, 100 de tineri suceveni au luat parte la cursuri de formare, ateliere de educație nonformală și alte activități derulate în acest proiect.