Interviu Elena Gorun – Am simțit nevoia unei comunități de mame care lucrează de acasă, pentru inspirație, schimb de experiență și apartenență

Mă numesc Elena Gorun, de 5 ani sunt Președinte al Asociației Work At Home Moms.

Am 32 de ani, sunt sociolog implicat activ în dinamică socială. Sunt un om entuziast, care se hrănește din iubire și încredere în ceea ce construim împreună.

În anul 2013 mă aflăm în aceeași situație cu multe mame pe care am avut bucuria și onoarea de a le cunoaște de-a lungul timpului: venirea pe lume a unui suflet nou obligă la reconsiderarea a tot ce însemna viața mea de până atunci. Iar din avalanșa de întrebări pe care mi le puneam, cele legate de parcursul profesional formau o categorie aparte. 

Am simțit nevoia unei comunități de mame care lucrează de acasă pentru inspirăție, schimb de experiență și apartenență , iar pentru că nu exista, am creat un grup Facebook.

Treptat, am descoperit că mi-am găsit vocația potrivind oameni și informații. Pentru mine, drumul s-a transformat în menire, așa a luat viață Asociația WORK AT HOME MOMS.

De cinci ani de zile, activăm în 18 orașe construind alături de Work At Home Moms posibilități de dezvoltare a antreprenoriatului în rândul mamelor, dar și dezvoltând piața locurilor de muncă homebased/project based/part time.

Proiectul propus și susținut prin StartONG de către Kaufland România, implementat cu sprijinul Asociației Act for Tomorrow, se numește „Muzeul interactiv – Mame care ne inspiră”.

Acesta este un adevărat tur captivant printre meserii, materiale de lucru, povești și demonstrații!

Muzeul interactiv susține mamele pricepute în meșteșugărit, artizanat sau orice altă formă de exprimare artistică ce presupune realizarea de obiecte și este susținut prin programul Start ONG, Kaufland România. Vizitatorii intră în contact cu 8 îndeletniciri și 8 îndrumătoare care le poartă pașii printre pasiunile lor, instrumentele, materia primă cu care făuresc adevărate povești.  

Inițiativa se adresează copiilor între 3-12 ani, dar și părinților care doresc să îi însoțească pe cei mici în fascinanta călătorie a meseriilor în București, Constanța și Cluj. 

De la demararea perioadei de implementare a proiectului și până în prezent au avut loc primele două ateliere:

– Primul atelier de lucru in perioada 29-30.06.2019, derulat in Bucuresti, în cadrul Ludotech, str. Intrarea Scoala Herastrau 1C, Bucuresti , unde au participat activ cei 8 traineri (Impaslit – Alexandra Ghita; Tesut la razboi – Cristina Stefania Radu; Lut, tors – Loredana Joita Rosu; Flori din hartie- Ina Noileanu; Realizat obiecte vestimentare – Dana Florentina Ungureanu; Faurirea unei carti – Cristina Antonica; Figurine din ipsos – Alina Smarandache; Modelaj lut polimeric – Oana Georgi) si au fost prezente 310 persoane din grupul tinta beneficiari directi ai programului, atingand un procent de 31% de realizare a numarului beneficiarilor vizati.

– Al doilea atelier de lucru in perioada 19-20.07.2019, derulat in Constanța, în cadrul Librariei Dorian Grey, Bdul Ferdinand nr 24, unde au participat activ cei 8 traineri (Croitorie alături de Olteanu Carmen; Flori de hartie alături de Roxana-Nina Listrat; Crosetat alături de Alice Nistor; Decor cu mozaic de sticla alături de Alexandra Marinescu; Figurine din ipsos alături de Alina Smarandache; Florarie alături de  Polojan Elena; Decor biscuti de casa alături de Andreea Varlam; Creare de bijuterii alături de Matar Grigore Elen) si au fost prezente 325 persoane din grupul tinta beneficiari directi ai programului, reprezentand un procent de 32,5%, din numarul total, atingand un procent general de 63,5% de realizare a numarului beneficiarilor vizati de proeict din totalul de 1000 persoane.