Interviu Georgescu Cristina – Îmi folosesc energia pentru a crește comunitatea și pentru a ajuta studenții pe care îi reprezentăm

Numele meu este Georgescu Cristina-Mihaela, sunt studentă în anul trei la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai și Președinte al Asociației Studenților Psihologi din România, unde activez de trei ani. 

Motorul interior care mi-a alimentat și direcționat activitatea în cadrul asociației a fost dorința de schimbare pe care eram atât de dornică să o văd în societate. Munca de voluntariat a devenit pentru mine un job full-time din timpul liceului, iar implicarea în ASPR mi-a arătat că ceea ce domnii profesori îmi spuneau în liceu nu este tocmai utopic: „Fă ceea ce îți place, iar oboseala nu te va prinde niciodată din urmă”. 

În cadrul asociației am descoperit oameni minunați, oameni cu viziune și spirit de echipă, oameni care mi-au fost modele și mentori și care m-au ajutat să îmi descopăr potențialul, arătându-mi cum să îmi folosesc energia pentru a crește comunitatea, dar mai ales pentru a ne ajuta studenții pe care îi reprezentăm.

ASPR a fost modalitatea prin care am ajuns să descoper facultatea și oportunitățile sale, dar și un oraș necunoscut mie. Mi-a oferit răspunsuri la sutele de întrebări pe care le aveam și, mai presus de orice, mi-a oferit o mână de oameni care și azi îmi sunt prieteni. Dinainte de a fi membru m-am regăsit în ceea ce înseamnă ASPR, așadar, când a început procesul de recrutare, cu mari emoții, dar și entuziasm mi-am completat formularul de înscriere și am trecut prin tot procesul de selecție. Nu mult a durat să primesc vestea că în curând voi începe o aventură care avea să îmi coloreze studenția într-un mod în care nu credeam că este posibil. 

Alături de ASPR  am învățat să fac primii pași în studenție, iar una dintre lecțiile cele mai importante pe care mi le-a oferit ASPR a fost unitatea, faptul că fără susținere și colaborare nu putem face lucrurile mărețe la care visăm. Aici am învățat să fim „Noi pentru ASPR, ASPR pentru toți!” 

 Training of Yourself este un proiect care anual strânge zeci de studenți și elevi dornici să profite de oportunități de dezvoltare personală și profesională. Iar anul acesta, proiectul a fost un real succes, depășind cu mult numărul participanților din edițiile trecute și ridicând ștafeta viitoarei ediții la un nivel al profesionalismului și calității activităților cel puțin egal cu cel al precedentei.  

Proiectul a reunit mai bine de 130 de tineri, atât  studenți, cât și elevi care au participat în decursul a patru zile la șase evenimente pe diverse teme printre care Orientare în carieră, Educație Sexuală, Mindfulness și multe altele. 

Proiectul s-a distins prin conexiunea pe care echipa a reușit să o realizeze cu participanți și formatorii din cadrul proiectului și pe care sperăm să o ducem mai departe. Considerăm că prin acțiunile pe care le întreprindem reușim an de an să ne apropiem și mai mult de comunitate și să ajutăm studenții în parcurgerea propriului traseu de dezvoltare. Astfel, ne îndeplinim scopul și creștem odată cu ei, ducând mai departe tradiția a 27 de ani de responsabilitate, proactivitate și muncă în echipă.