Întrebări frecvente – desfășurare program Start ONG 2025

Această rubrică a fost creată pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine modul de desfășurare al programului. Mai jos regăsiți o serie de întrebări puse de către dvs. pe parcursul celor 5 ani deja încheiați ai programului Start ONG.

1.Cum aplic la programul Start ONG 2024?

În cadrul programului Start ONG înscrierea aplicației corespunzătoare proiectului dvs. se face pe site-ul https://startong.ro/, accesând meniul „Înscriere”.

2.Când se depun proiectele?

Proiectele se depun în data de 1 a fiecărei luni începând cu ora 09:00, indiferent dacă ziua de 1 este zi de weekend sau sărbătoare legală.

3.Unde găsesc formularul de înscriere a aplicației, după ce am accesat site-ul și meniul indicat?

Formularul devine accesibil doar pe data de 1 a fiecărei luni începând cu ora 09:00, indiferent dacă această data este zi de weekend sau sărbătoare legală. Rubricile formularului ce necesită a fi completate sunt incluse în cadrul regulamentului programului, pe care-l puteți accesa și descărca de pe site-ul programului Start ONG la rubrica „Înscriere”.

4.Cine poate să aplice?

Beneficiarii programului în acest moment sunt ONG-urile/Fundațiile, instituțiile publice/de învățământ ce au ca obiect de activitate unul dintre domeniile programului și grupurile informale sau de inițiativă.

  1. Pentru ONG-uri/Fundații există o limită a veniturilor totale înregistrate în anul precedent aplicării de 50.000 euro la cursul 4,97 ron pentru anul 2024, însemnând suma de 248.500 ron.

!!! Tot ONG-urile și Fundațiile trebuie să respecte limita de 15.000 euro (2 proiecte finanțate, dintre care unul la pragul 3 și unul la pragul 2, sau 3 proiecte finanțate la pragul 2).

Alte criterii pe care trebuie să le respecte acestea sunt enumerate în regulament la rubrica “4. Eligibilitatea aplicanților” (pg. 13-15).

Organizațiile non-guvernamentale și fundațiile pot aplica în cadrul programului pentru al doilea și al treilea prag. 

  1. Pentru instituțiile publice cea mai importantă restricție este legată de existența personalității juridice proprii.

Alte criterii pe care trebuie să le respecte instituțiile publice sunt enumerate în regulament la rubrica  “4. Eligibilitatea aplicanților” (pg. 13-15).

Instituțiile publice (unități de învățământ preuniversitar, centre de copii/bătrâni, cantine sociale publice) pot aplica în cadrul programului pentru primul și al doilea prag.

  1. Grupurile informale/de inițiativă pot aplica în cadrul programului la primul prag.

! În cadrul fiecărui apel de proiecte, aplicanții pot primi finanțare pentru un singur proiect. Dacă se aplică la mai multe praguri cu același proiect, toate proiectele vor fi considerate neeligibile.

5.Care este suma maximă pe care o pot primi?

Depinde de categoria de aplicant din care faceți parte.

Pentru a ști la care prag puteți aplica, vă rugăm să consultați răspunsul la întrebarea nr. 4 de mai sus.

Programul este structurat pe 3 niveluri de buget, după cum urmează: 

– proiecte cu un buget până în 1000 euro

– proiecte al căror buget este între 1000 și 5000 euro

– proiecte cu buget între 5000 și 10000 euro.

6.Care este metoda de evaluare a proiectului înscris de către mine?

La această întrebare este important de menționat că pentru fiecare prag în parte există un număr maxim de proiecte ce pot fi înscrise. Acest număr este transmis pe site, la rubrica „Înscriere”.

Echipa Start ONG evaluează proiectele în ordinea înscrierii acestora pe platformă până la epuizarea bugetului alocat lunar acelui prag. În acest sens contează ca formularul de aplicație să fie completat cât mai curând posibil, imediat după deschiderea apelului.

Evaluarea se face după criteriul primul înscris – primul evaluat, aceasta constând în verificarea eligibilității aplicantului și a aplicației depuse.

7. De ce nu mai pot înscrie proiectul?

Proiectul dvs., în ziua lansării apelului corespunzător acelei luni, nu mai poate fi înscris în momentul în care sunt acoperite toate pozițiile acelui prag, altfel spus, s-a atins numărul maxim de aplicații ce poate fi depus pentru fiecare prag, așa cum este transmis în răspunsul la întrebarea anterioară.

8. Câte proiecte pot fi înscrise?

Un aplicant poate înscrie un singur proiect în fiecare lună la oricare prag îi oferă posibilitatea de înscriere programul Start ONG, ținând cont de categoria de aplicant din care face parte.

Fiecare aplicant poate să încarce în aplicație un singur proiect în fiecare luna; încărcarea aceluiași proiect la praguri diferite duce la descalificare tuturor proiectelor înscrise la orice prag.

9.Dacă sunt un ONG/Fundație înființat în anul 2025 pot înscrie un proiect?

Da, imediat după înregistrarea dvs. ca persoană juridică la Judecătoria de competență de pe raza sediului dvs. și după înscrierea entității dvs. în cadrul Registrului de Cult (declarația 164).

10. Dacă organizația mea are și pagină de Facebook și de Instagram pot să atașez aplicației doar link către pagina de Instagram?

Conform regulamentului, începând cu acest an, este obligatoriu  ca în momentul în care aplicați, să atașați link-ul către pagina de Facebook a organizației dvs. sau către contul de Instagram al organizației. 

În caz contrar proiectul dvs. este considerat neeligibil. 

Deci, da, începând cu anul 2025 se iau în considerare și paginile de Instagram ale aplicanților, dacă acestea sunt preferate și folosite activ și intensiv de către aplicant pentru promovarea lui și a activităților sau proiectelor acestuia.

Se transmite link-ul către aplicația cel mai des folosită de către organizație. 

Dacă mai sunt și alte întrebări, acestea pot fi puse echipei Start ONG 2025 fie printr-un mesaj pe pagina de Facebook a programului, fie la nr. de telefon sau adresa de e-mail a programului ce se regăsesc la rubrica “Contact”.