Spectacolele de magie sunt preferatele copiilor, însă, din păcate, nu toți se pot bucura de ele, din cauza resurselor financiare limitate. Inspirată de pasiunea pentru magie și dorind să aducă zâmbete și pe fețele copiilor din medii defavorizate, Asociația Simte Magia a lansat proiectul inedit „Magie pentru toți” pentru juniorii din județele Bihor, Arad, Cluj, Timișoara, Iași, Mureș, Sibiu, Gorj și București.
Prin proiectul „Magie pentru toți”, Asociația „Simte magia” a organizat o serie de întâlniri online cu scopul de a-și transmite mai departe cunoștințele despre spectacolele de magie, sub forma unui stagiu de pregătire pentru magicieni/cadre didactice din România.
Proiectul a continuat cu Festivalul de Magie din Oradea, în perioada 1-3 septembrie, în cadrul căruia s-au organizat jocuri și activități. Totodată, 18 magicieni au urcat pe aceeași scenă pentru a oferi un show de magie de neuitat.
Scopul proiectului a fost ca magicienii participanți la sesiunile de formare și la festival să pună în aplicare metodele învățate în propriile județe.
În perioada 15 septembrie – 10 noiembrie s-au organizat peste 15 ateliere și spectacole de magie pentru copiii din medii vulnerabile din 8 județe: Bihor, București, Cluj, Arad, Sibiu, Mureș, Iași și Gorj. În total, au fost peste 1600 de participanți care s-au putut bucura de spectacole.