Micul artizan – Fundația Filantropică Omenia Tîrgu Neamț

Fundația Filantropică Omenia a organizat „Micul artizan”, proiect în cadrul căruia au avut loc 4 ateliere cu următoarele teme: Atelier modelare lut, Atelier de desen, Cusături pe etamină, Atelier pictură pe sticlă.

Totodată, în parteneriat cu Asociația Meșteșugarilor “Nemțeanca”, au organizat, la Târgu Neamț, ,,Expoziția micilor artizani’’.

În cadrul evenimentului au fost expuse creațiile beneficiarilor realizate în timpul atelierelor și vor fi alături profesori și meșteri populari din cadrul proiectului ,,Micul artizan’’, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația “Act  for Tomorrow”.

Obiectivul principal al proiectului a fost de cunoaștere a tradițiilor zonei, precum și practicarea diferitelor mesteșuguri ( pictură pe sticlă, cusături pe etamină, modelare lut) de către copiii cu vârste între 7 și 14 ani, care pot deveni  mici artizani și pot continua în cadrul Centrului, să creeze diferite obiecte de artă, cu scopul de a-și  dezvolta atât creativitatea, cât și abilitățile de lucru manual practice.

Proiectul s-a desfășurat în perioada martie-august 2022. A obținut finanțare în luna martie, domeniul educație.