Începutul școlii vine cu surprize pentru elevii de la Colegiul Aurel Vijoli Făgăraș, unde s-a lucrat la dezvoltarea și amenajarea un spațiu special dedicat desfășurării activităților extrașcolare. Astfel, prin proiectul „Pași spre viitor”, colegii noștri adresează nevoia de acces la instrumente și jocuri adaptate nivelului copiilor din școală, dar și de materiale și activități cu ajutorul cărora dezvoltă limbajul, stimulează creativitatea și cresc capacitatea de rezolvare a problemelor.
Acest loc este conceput cu scopul de a oferi beneficiarilor un mediu propice pentru formare, joc, comunicare, întâlniri, informare și explorare, cu două zone de interes, respectiv colțul elevilor conștiincioși, care se vor perfecționa prin lectură, și zona de jocuri de rol. Aici, cei mici vor deprinde lucrul în echipă și vor putea să exploreze diferite perspective, să dezvolte empatie și să învețe cum să interacționeze în diverse situații sociale.