Ne bucurăm să anunțăm câștigătorii apelului nostru de finanțare din luna martie, primul pe anul 2023, în care susținem proiecte comunitare, cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunităților.
Înainte de a anunța numele câștigătorilor, dorim să le mulțumim tuturor celor care au participat la acest apel de finanțare, pentru efortul depus și interesul manifestat pentru colaborarea cu noi.
Cu mare plăcere, vă prezentăm câștigătorii apelului nostru de finanțare din luna martie: ONG-uri/fundații câștigătoare și Instituții de învățământ, respectiv un liceu, o școală gimnazială și un Centru Școlar De Educație Incluzivă.
Domeniile în care se vor implementa proiectele câștigătoare sunt: educație, sănătate, mediu și social, fiind solicitat un buget de 55.776 Euro.
Acestea se vor concentra pe următoarele tipuri de acțiuni: de integrare socială și socio-educative, activități ludice pentru copii cu dizabilități, acțiuni pentru seniori, educație pentru mediu, organizarea de ore de șah, campanii de conștientizare și prevenție pe zona de sănătate, educație pentru sănătate, formare în domeniul terapiei asistate și dotarea cu echipament, ateliere de formare a competențelor civice pentru copii etc.
Felicitări tuturor și stați cu ochii pe e-mail pentru pașii următori: Asociația Răsăritul de argint; Asociația Magia Binelui; Asociația Focus for Partnership; Liceul Ștefan Procopiu Vaslui; Centrul Şcolar de Educație Incluzivă „Constantin Pufan” Vaslui; Asociația Inimi Generoase; Școala Teodor Murășanu Turda; Asociația Magic Seniors; Asociația Pentru Copii și Tineri Cu Dizabilități Bonitas; Asociatia Mihai si Prietenii; Asociația Iochebed; Asociația Club Sportiv Pionii Regelui; Asociația Edurod; Asoxiația The Da Vinci System.
Statusul fiecărui aplicant din luna martie poate fi verificat aici.
Toate acestea sunt posibile prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de asociația Act for Tomorrow.