Tinerii cu sindrom Down, din Ploiești, au parcurs trasee montane și au participat la antrenamente de tir cu arcul, datorită proiectului „Țintim spre vârf” al Asociației Terapii pentru Dezvoltarea Potențialului Uman ATDPU
Proiectul a fost conceput pentru a îmbunătăți calitatea vieții tinerilor cu Trisomia 21 și a le oferi oportunitatea de a socializa într-un cadru informal, în natură. Tinerii, alături de prietenii lor, au avut parte de activități recreative și sportive în aer liber.
Concret, în perioada iulie-octombrie 2023, au fost organziate 5 trasee montane în Munții Bucegi, Baiului și Masiul Postăvarul, workshop-uri în cadrul cărora tinerii au putut afla cum să facă drumeții în siguranță și cum să se pregătească pentru o asemenea aventură, 3 antrenamente de tir cu arcul și o competiție de tir cu arcul pe echipe.
În total, cei 10 tineri cu sindrom Down din Ploiești și București și prietenii lor au parcurs 104 km, au luat parte la un seminar despre trasee montane susținut de Serviciul Public Județean Salvamont Prahova și au făcut 150,083 de pași spre o viață mai bună.