15 proiecte finanțate prin programul Start ONG în luna august

Educație, sănătate, mediu și cultural sunt domeniile în care câștigătorii din această lună aleg să organizeze activități, campanii și evenimente!


15 noi proiecte de responsabilitate socială vor fi finanțate prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.


13 organizații neguvernamentale și 2 instituții de învățământ (o grădiniță și un centru școlar de educație incluzivă) abordează subiecte ca bullyingul, ergoterapia și consilierea vocațională, lumea digitală, regenerarea de zone verzi, crearea unui centru cultural și organizarea de tabere de aventură și dezvoltare personală, printre altele, în proiectele câștigătoare.

55 de proiecte au fost înscrise pentru a primi finanțări prin programul Start ONG, iar suma totală solicitată a fost de 312.769 de euro.

Felicitări tuturor aplicanților pentru proiectele pe care vreți să le puneți în aplicare. Celor care așteaptă nerăbdători să aplice sau cei care nu au reușit la apelul de luna aceasta, nu vă descurajați. Pe data de 1 septembrie, la ora 9:00, avem un nou apel! Câștigătorilor le recomandăm să stea cu ochii pe e-mail pentru pașii următori! 

Vezi statusul fiecărui aplicant din august aici: https://startong.ro/blog/wp-content/uploads/2021/08/6.-Nr.-de-ordine-August.pdf