Creativitate în educație a reprezentat o oportunitate în plus pentru 300 de preșcolari din 4 grădinițe, un centru școlar de educație incluzivă din județul Bihor și 20 de mămici cu copii mici din cadrul unei asociații dedicate mamelor singure din mediul rural să aibă materialele necesare pentru a se dezvolta, socializa și a descoperi lucruri noi.
Scopul proiectului a fost de a oferi copiilor cărți senzoriale și jocuri didactice interactive. Pe de o parte, voluntarii au avut oportunitatea de a-și materializa ideile creative în jocuri și materiale didactice, iar pe de altă parte dorim să oferim produsele obținute grădinițelor din mediul rural.
Cu ajutorul voluntarilor au fost realizat 60 de cărți senzoriale, fiecare carte cu 205 elemente. Absolut toate elementele au fost create în programe speciale de către voluntari, la fel ca ideea tuturor activităților prezente în carte!
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.
Proiectul s-a desfășurat în perioada aprilie-iulie 2021. A obținut finanțare în luna martie, la domeniul educație, pilonul 1.
Asociația „Simte Magia” este o organizație non-profit ce desfășoară programe și activități destinate dezvoltării personale a copiilor / tinerilor și de asemenea ajută la susținerea copiilor talentați ce provin din familii defavorizate.