Lansăm un nou apel special Start ONG: 100.000 de euro pentru 10 proiecte care pregătesc comunitățile pentru provocările viitorului.
Ready 4 Future este apelul special lansat de Kaufland Romania și Asociația Act for Tomorrow dedicat organizațiilor care dezvoltă soluții noi pentru a-și ajuta comunitățile să se adapteze, să fie mai reziliente și mai bine pregătite pentru provocările zilei de mâine, indiferent dacă ne referim la schimbările climatice, inteligența artificială și alte schimbări sociale.
Căutăm idei de proiect care anticipează transformările societății și propun modele de adaptare relevante pentru contextul românesc. Ne interesează soluțiile care aduc o noutate reală în peisajul național: o abordare diferită față de cele cunoscute, adaptarea creativă a unei idei internaționale care nu a fost testată până acum în România, o metodă, o tehnologie sau un instrument aplicat într-un mod neexplorat ori o ipoteză de răspuns la o provocare a viitorului. Importantă nu este complexitatea soluției, ci noutatea abordării și relevanța ei pentru viitor. Fiecare proiect va funcționa ca un laborator de viitor, în care organizațiile vor testa soluții ce pot fi documentate, dezvoltate și, în funcție de rezultate, scalate sau replicate.
Fiecare proiect finanțat va contribui la pregătirea unei comunități pentru viitor, prin soluții concrete, aplicabile și cu potențial de a fi dezvoltate sau replicate și în alte contexte.
Buget total: 100.000 euro
📍 Număr proiecte finanțate: 10
📍 Valoare finanțare/proiect: până la 10.000 euro
📍 Transmiterea aplicațiilor: 19 august între 09.00-16.00
📍𝐏𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞: apelul are 3 etape de selecție: evaluarea scrisorilor de intenție, în urma căreia vor fi alese 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞, evaluarea aplicațiilor dezvoltate, în urma căreia vor fi selectate 𝟏𝟓 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞, și etapa finală din cadrul 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐒𝐓𝐀𝐑𝐓 𝐎𝐍𝐆, unde proiectele vor fi prezentate în fața comisiei de evaluare, dintre care vor fi alese cele 𝟏𝟎 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞
𝐂𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚̆?
Pe 𝟏9 august, între 𝟎𝟗:𝟎𝟎 𝐬̦𝐢 𝟏𝟔:𝟎𝟎, trimiți la adresa startong@actfortomorrow.ro scrisoarea de intenție, fișa de lucru completată și documentele obligatorii menționate în regulament. De asemenea, este obligatorie completarea formularului disponibil: https://forms.gle/wABXFgotb2xNCt8q9 . Scrisoarea de intenție trebuie transmisă în format Word și trebuie să includă descrierea ideii de proiect, explicația elementului de inovație și un buget estimativ.
Ce căutăm?
☑️ Soluții noi pentru provocările care ne așteaptă
☑️ Idei care cresc capacitatea comunităților de a se adapta și de a răspunde schimbărilor
☑️ Proiecte care aduc instrumente, cunoștințe sau resurse acolo unde vor fi necesare în viitor
☑️ Intervenții concrete, cu rezultate care pot fi măsurate, dezvoltate și replicate în alte comunități
Vineri, 14 august, ora 15.00, organizăm o sesiune online de întrebări și răspunsuri pentru organizațiile care vor să aplice la acest apel special. Aceasta va fi transmisă live pe pagina de Facebook a programului.
Ready 4 Future face parte din Start ONG, program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care sprijinim organizațiile mici să testeze idei curajoase, să crească și să transforme soluțiile bune în proiecte care produc schimbare în comunitate.
🔍 Prin acest apel, Start ONG investește în comunități care vor fi mai bine echipate, unite și reziliente în fața celor mai mari provocări ale viitorului.
Detalii despre documentele necesare, grila de evaluare și alte informații utile pot fi consultate în regulamentul dedicat apelului special – link
Model scrisoare de intenție – link
Anexa 1 – Fișă de lucru – Testează-ți ideea – link
Formular date de contact: – link