Comunicat de presă – ONG-urile mici pot obține finanțări în 2020 în valoare totală de 500.000 de euro, prin programul Start ONG

București, 24 februarie 2020 – Din 1 martie 2020, se relansează Start ONG, primul și singurul program de finanțare din România dedicat ONG-urilor mici sau a celor aflate la început de drum. Finanțarea totală acordată în 2020 pentru dezvoltarea micilor ONG-uri este de 500.000 de euro și își propune susținerea a aproximativ 130 de proiecte.

Programul Start ONG, lansat în 2019 de Kaufland România în colaborare cu Asociația Act for Tomorrow, a fost conceput pentru a oferi sprijin financiar ONG-urilor mici sau recent înființate, din întreaga țară, dar și instituțiilor publice din sfere precum educația (grădinițe, școli, licee) și cu rol social (cantine, centre pentru persoane vârstnice și copii). Acestea pot înscrie proiecte din domeniile educațiemediusănătatesocial și cultură și pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare.

În 2020, programul va oferi finanțări și grupurilor de inițiativă civice, pentru a contribui la dezvoltarea acestora, astfel ca, prin proiectele derulate, acestea să aducă un plus valoare în comunitățile în care activează. De asemenea, în cadrul ediției din acest an, va crește suma alocată pentru proiectele de 5000 de euro.

Proiectele propuse pentru finanțare trebuie înscrise pe platforma www.startong.ro, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice, pe durata a 10 luni, iar primul apel va fi lansat în 1 martie 2020. Tot pe această platformă sunt disponibile și noile informații referitoare la regulile de aplicare, evaluare și finanțare a proiectelor. Evaluarea proiectelor înscrise va fi realizată de către Asociația Act For Tomorrow, în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar, iar proiectele neevaluate vor putea fi înscrise în competiție în următoarele apeluri lunare.

Organizațiile pot aplica pentru unul dintre cele 3 praguri de finanțare:

  • pragul I, cu o valoare de până la 1.000 de euro;
  • pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro;
  • pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 de euro.

În 2019, 164 de proiecte din 36 de județe au fost finanțate prin programul Start ONG, având 57.234 de beneficiari direcți.

”Ne face mare plăcere să anunțăm deschiderea anului II al programului Start ONG. Ne-am convins cât este de necesară o finanțare ușor accesibilă, mai ales pentru ONG-uri mici și la început de drum, care nu au acces la resurse în mod constant. În același timp, ne bucurăm să continuăm parteneriatul cu Act For Tomorrow, care coordonează cu mare dăruire buna desfășurare a programului și în plus oferă expertiză ONG-urilor participante.”Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

“Ne bucurăm că și în acest an putem contribui la susținerea activității derulate de organizațiile mici și instituțiile publice educaționale și sociale. Ediția din 2019 a programului Start ONG ne-a demonstrat că, organizațiile pot derula proiecte cu impact semnificativ dacă au parte de sprijin financiar accesibil prin proceduri simplificate care să corespundă nevoilor lor. Prin acest program ne aducem aportul la dezvoltarea sectorului non-guvernamental din România și la schimbarea în bine a comunităților în domenii cheie pentru dezvoltarea țării.” – Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act For Tomorrow

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 magazine, 132.000 de angajați în 8 țări și o rețea de 127 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro. 

Despre Asociația Act For Tomorrow

Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resursele lor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. Își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România și sunt implicați în sfera domeniilor de mediu, dezvoltare durabilă și voluntariat.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: comunicare@actfortomorrow.ro ; presa@kaufland.ro