Vă povestim astăzi despre proiectele finanțate prin programul Start ONG din domeniul social, în lunile martie și aprilie. Aceste inițiative abordează o gamă largă de probleme din domeniul social și aduc contribuții valoroase comunităților vizate.
Așadar, haideți să aruncăm o privire și să vedem ce tipuri de acțiuni sunt organizate pentru a produce schimbări în viețile oamenilor.
În primele două luni ale programului, câștigătorii din domeniul social au ales să implementeze proiecte care se focusează pe activități dedicate persoanelor cu dizabilități, astfel:
- Organizarea de evenimente de integrare socio-educativă a copiilor din familii defavorizate pentru ca aceștia să-și poată dezvolta empatia, apartenența la comunitate și abilitățile de comunicare;
- Organizarea de jocuri de societate și excursii pentru vârstnici;
- Organizare de ore de terapie pentru copiii cu dizabilități și achiziționarea de echipamente necesare terapiei;
- Promovarea incluziunii sociale în rândul persoanelor cu dizabilități prin activități sportive adecvate.
Toate aceste proiecte au drept obiectiv îmbunătățirea calității vieții și a incluziunii sociale a diferitelor categorii de persoane care aparțin unor grupuri dezavantajate. Mai mult, prin creșterea gradului de conștientizare a importanței incluziunii sociale, atât în rândul cetățenilor, cât și al autorităților publice locale, se poate încuraja o schimbare durabilă în modul în care societatea percepe și abordează problemele legate de dizabilitate și alte forme de marginalizare.
Proiectele de incluziune socială pot avea un impact social remarcabil, datorită capacității lor de a spori gradul de conștientizare a necesității incluziunii sociale și de a încuraja dezvoltarea abilităților, mobilității și încrederii în sine a persoanelor cu dizabilități. Aceste proiecte pot juca, de asemenea, un rol important în depășirea barierele și limitărilor impuse de condițiile fizice și de a-i ajuta pe cei afectați să se implice în mod activ și semnificativ în comunitate.
Mai mult, inițiativele de acest fel ne arată că putem face o diferență reală în viețile oamenilor prin acțiuni concrete și că împreună putem construi un viitor mai bun pentru toți.
Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. În cadrul programului, pot aplica pentru a obține finațare: ONG-uri/fundații, instituții publice de învățământ preuniversitar și grupuri informale/de inițiativă, iar proiectele pot viza următoarele domenii: educație, mediu, sănătate, social, cultură.
Vă reamintim faptul că, lunar, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice, are loc un nou apel de proiecte adresat organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice de învățământ preuniversitare și grupurilor informale/de inițiativă.