Robotica la Sat – Asociația Galatzi 2020

În zona rurală se regăsesc extrem de rar instrumente de învățare specifice educației non-formale de tipul roboticii educaționale. Elevii si profesorii din aceste comunități resimt nevoia de a beneficia de aceste resurse la fel ca elevii si profesorii de la oraș.

În scolile din mediu rural, elevii si tinerii sunt la fel de capabili să proiecteze, să construiască și să programeze roboți dacă ar avea la dispoziție kituri de robotică adecvate și traineri instruiți, fiind un domeniu extrem de apreciat.

Prin proiectul „Robotica la sat”, finanțat prin Programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, Asociația Galatzi 2000/ Sophia Science și-a propus să vină în întâmpinarea nevoilor elevilor și profesorilor din mediu rural cu resurse materiale și un ghid de derulare a activităților de robotică educațională.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Proiectul s-a desfășurat în perioada mai-iulie 2021. A obținut finanțare în luna aprilie, la domeniul educație, pilonul 1.