16 proiecte finanțate în luna aprilie prin programul Start ONG

Apelul lunii aprilie, din cadrul programului Start ONG, s-a încheiat, iar câștigătorii în această lună sunt mai mult decât oricând implicați și gata să schimbe în bine comunitățile din care fac parte. 

16 proiecte, în valoare totală de 67.951 Euro, vor fi finanțate în cadrul apelului de finanțare din luna aprilie a programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

11 ONG -uri câștigătoare și 5 unități de învățământ, dintre care 2 școli, 2 licee și 1 centru școlar de educație incluzivă, sunt câștigătorii lunii aprilie, aceștia susținând comunitățile în 4 domenii esențiale pentru acestea: Educație (11 proiecte), Sănătate (3 proiecte), Social (1 proiect) și Cultural (1 proiect).

Deși școlile se află în plină vacanță de primăvară, educația rămâne o prioritate pentru asociațiile și unitățile de învățământ din România, care își doresc să demonstreze că implicarea face diferența și în această lună. Educația este și în luna aprilie domeniul cu cele mai multe proiecte înscrise în programul Start ONG. 

Și în această lună, nevoia de sprijin pentru proiecte care răspund nevoilor comunităților a fost una vizibilă, cu 55 de proiecte depuse, valoarea bugetului solicitat fiind de 289.380 Euro. Noi îi felicităm pe toți cei care ne-au arătat cât de mare este nevoie de un astfel de mecanism de finanțare și îi încurajăm atât pe cei care au aplicat și nu au primit finanțare, cât și pe cei care nu au reușit să înscrie un proiect în cadrul acestui apel, să aplice pe data de 1 mai la ora 9:00.

Câștigătorilor le recomandăm să stea cu ochii pe e-mail pentru pașii următori!

Vezi statusul fiecărui aplicant din luna aprilie aici.