Lansăm primul apel special Start ONG din 2026: 100.000 de euro pentru 10 proiecte care folosesc inovația ca să răspundă unor provocări actuale din comunități.
The Power of Responsibility este apelul special, lansat de Kaufland Romania și Act for Tomorrow, dedicat organizațiilor care vor să testeze soluții noi, aplicabile și relevante pentru probleme reale din educație, mediu, sănătate, incluziune, participare civică, cultură sau spațiul digital.
Căutăm idei care schimbă felul în care o problemă este abordată. Inovația poate însemna o soluție testată pentru prima dată într-o comunitate, o abordare diferită față de intervențiile obișnuite sau un model de lucru care poate fi adaptat și în alte locuri.
Fiecare proiect finanțat va fi tratat ca o intervenție pilot, cu rezultate care pot fi documentate, adaptate sau replicate. Ne interesează proiectele care pot arăta clar ce problemă abordează, ce aduc nou, cum poate fi pusă soluția în practică și ce pot învăța alte organizații din modelul testat.
Buget total: 100.000 euro
Număr proiecte finanțate: 10
Valoare finanțare/proiect: între 5.000 și 10.000 euro
Transmiterea scrisorilor de intenție: 18 mai 2026, între orele 09:00 și 16:00
Ce trebuie să faci în prima etapă?
Procedura de evaluare: apelul are 3 etape de selecție: evaluarea scrisorilor de intenție, în urma căreia vor fi alese 30 de idei de proiecte, evaluarea aplicațiilor dezvoltate, în urma căreia vor fi selectate 15 proiecte, și etapa finală din cadrul Academiei START ONG, unde proiectele vor fi prezentate în fața comisiei de evaluare, din care vor fi alese 10.
Pe 18 mai, între 09:00 și 16:00, trimiți la adresa startong@actfortomorrow.ro scrisoarea de intenție, fișa de lucru completată și documentele obligatorii menționate în regulament. Scrisoarea de intenție trebuie transmisă în format Word și trebuie să includă descrierea ideii de proiect, explicația elementului de inovație și un buget estimativ.
În acest apel, contează ideea, gradul de noutate, capacitatea de testare, comunicarea publică și potențialul proiectului de a deveni un model util și pentru alte comunități.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care sprijinim organizațiile mici să testeze idei curajoase, să crească și să transforme soluțiile bune în proiecte vizibile în comunitate.
Prin acest apel, Start ONG deschide o direcție importantă pentru organizațiile mici: finanțarea unor proiecte care privesc responsabilitatea ca formă de pregătire pentru viitor. Comunitățile de mâine se construiesc prin soluțiile pe care avem curajul să le testăm astăzi, iar inovația devine un instrument concret prin care ONG-urile pot răspunde mai bine unor probleme deja prezente în jurul lor.
Pe 18 mai, între 09:00 și 16:00, așteptăm ideile voastre.
Detalii despre documentele necesare, grila de evaluare și alte informații utile pot fi consultate în regulamentul dedicat apelului special – link
Model scrisoare de intenție – link
Anexa 1 – Fișă de lucru – Testează-ți ideea – link
Formular date de contact: – link