Interviu Adriana Voicilă- Vrem să arătăm școlilor din mediul rural că educația centrată pe elev chiar este posibilă

Mă numesc Voicilă Adriana și sunt profesor de biologie la Școala Gimnazială Bucovăț din toamna anului 2007 și de peste 10 ani sunt și coordonator de proiecte educative.

În 2012 am obținut o finanțare pentru dotarea unei săli cu mobilier specific unui laborator, sală care s-a transformat în sala de științe (puteam desfășura ore de biologie, fizică și chimie).

Apoi, în 2013, școala a obținut printr-un proiect european posibilitatea de a achiziționa table interactive, sala de științe fiind dotată cu o astfel de tablă. Bucuria nu a durat mult, deoarece sistemul de proiecție era defect și nici nu aveam un computer care să fie conectat la tablă (trebuia sa îmi adauc laptopul personal de acasa).

Alături de colega mea profesoară de Geografie, Ana-Maria Dobrea, doream să organizăm concursuri pentru elevi, prin care să îi motivăm să muncească mai mult, să se implice mai activ în viața școlii, în activitățile extrașcolare, să își exploreze capacitățile creatoare. De asemenea, suntem în al treilea an în care lucrăm după o nouă programă școlară, cu manuale digitale, manuale ce nu le puteam folosi în sala de științe.

De fiecare dată când intram cu elevii în sala venea, fără excepție, și întrebarea „Doamna, da’ tabla când o deschidem?”

Am primit un mail de la un prieten cu informații despre Start ONG și mi-a atrs imediat atenția. Când am deschis mailul vorbeam cu Ana-Maria la telefon și îi spun: „Ana, ce zici? Încercăm să scriem proiectul?” Și așa am pornit la drum.

Prin proiect am reușit să cumpărăm un laptop, o multifuncțională, atlase de biologie și de geografie și hărți geografice. Domnul director, Dorin Pascu, s-a implicat mult și ne-a ajutat să reparăm sistemul de proiecție al tablei (cu toate că fondurile financiare al școlii sunt extrem de limitate) și astfel, am putut face legătura tablei cu laptopul.

În cadrul proiectului sunt coordonator general, dar coordonez și o activitate dragă mie, „Eticheta alimentelor”, o ativitate de informare și concurs prin care copiii au realizat desene cu diferite etichete ale alimentelor și prezentări multimedia despre alimente sănătoase și mai puțin sănătoase (cei mai mulți nu știau ce este o prezentare Power Point și cum se realizează și au învățat folosind laptopul din proiect. Chiar dacă sunt printre ei de atâția ani m-au impresionat ochișorii lor mirați care strigau „doamna ne lasă să folosim laptopul din sală! Doamna, putem să punem să lucrăm pe el?”), au învățat să citească eticheta unui aliment, cum să filtreze informațiile de pe o etichetă, dintr-o reclamă la un aliment (și nu numai), ce înseamnă o alimentație echilibrată, un stil de viață sănătos. La final, copiii care au realizat cele mai frumoase lucrări au primit diplome și atlase de biologie.

În luna octombrie s-a derulat o altă activitate, „Descrieri geografice”, activitate coordonată de Ana și în care au fost antrenați cel puțin douăzeci de elevi de la gimnaziu. Cei mai activi au primit atlase de geografie și hărți și vor participa la faza interjudețeană a concursului, în primăvara anului viitor.

Aproape fiecare oră de biologie se desfășoară în sala de științe, dar aici intră și copiii de la clasele mici în timpul programului de after-school și vizionează la tabla interactivă tot felul de filmulețe educative.

Prin proiect ne propunem să atragem cât mai mult copilul către școală, cu tot ceea ce înseamnă asta – activități la clasă mai interesante, activități extrașcolare, implicare în redactareaa revistei școlii, pregătire suplimentară pentru concursui. De asemenea, vrem să arătăm școlilor din mediul rural că educația centrată pe elev chiar este posibilă.