Grădinița cu program prelungit “CĂSUȚA PITICILOR” din Arad este locul pe care copiii îl îndrăgesc de la început, locul unde…
interviu
Interviu Patricia Fechet – consider că e datoria fiecărui om cu bune intenții să se implice pentru îndreptarea lucrurilor în țara noastră
Îmi doresc o Românie în care societatea e clădită pe cunoaștere și gândire critică și în care progresul social și…
Interviu Cristea Valentina, omul care, prin implicare civică, aduce culoare în Hunedoara
Mă numesc Cristea Valentina, sunt artist hunedorean, co-fondator și președinte al Asociației CreativAct. Am prins gustul voluntariatului acum câțiva ani,…
Interviu Daniel Scoarță – Am renunțat la meseria de inginer și m-am dedicat apărării drepturilor pacienților care suferă de boli cronice
Numele meu este Daniel Scoarță, sunt absolvent al USAMV București, Faculatatea de Agricultură, având diplomă de Inginer Diplomat, post pe…
Interviu Georgescu Cristina – Îmi folosesc energia pentru a crește comunitatea și pentru a ajuta studenții pe care îi reprezentăm
Numele meu este Georgescu Cristina-Mihaela, sunt studentă în anul trei la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai…
Interviu Măriuca Mihăilescu – A fost odată, proiectul care a crescut ca în povești, într-un an cât alții în 7
“A Fost Odată” … este o platformă în care poveștile sunt reinterpretate într-o variantă apropiată limbajului de astăzi. Ba mai…